Cartea lui Godină se vinde prost printre colegii lui. Prea puţini poliţişti ştiu să citească

Scris de Ionut
@
23 februarie 2016 06:47
Cartea lui Godină se vinde prost printre colegii lui. Prea puţini poliţişti ştiu să citească

Vânzări sub aşteptări ale cărţii lui Godină în rândurile colegilor din Poliţie. Din cauză că foarte puţini poliţişti ştiu să citească, volumul Flashuri pe Contrasens se vinde bine doar prin librăriile de hipsteri. Chiar şi când Marian a vrut să le dea cadou cartea, cu autograf, aceştia au refuzat, spunând că îi doare capul numai când văd literele de pe copertă.

În Poliţia Braşov, Marian Godină e cunoscut drept “Nebunul ăla care în loc să mâzgălească ceva la întâmplare pe procesul verbal, el chiar scrie cuvinte”, susţine Erwin Acrişor, poliţist din Braşov. Godină a fost marginalizat încă de la începutul carierei, când a venit în cantină cu un rebus, obiect considerat deosebit de periculos de poliţişti.

Colegii lui nici nu ştiau că a scris o carte, au crezut că e un doctorat, cum îşi face toată lumea, din copy-paste. Mulţi colegi de-ai lui Godină s-au înscris la şcoli serale, să înveţe şi ei să scrie şi să citească, pentru că s-a zvonit că aşa cum puşcăriaşii primesc o lună de reducere a pedepsei, tot aşa şi Godină va primi o lună de concediu cu plată.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi