CCR se pronunță azi în procesul eclerului la tavă furat de Jamila

Scris de Ionut
@
19 octombrie 2021 11:25
CCR se pronunță azi în procesul eclerului la tavă furat de Jamila

Decizie istorică astăzi în cazul procesului dintre bucătăresele Jamila și Laura Laurențiu. Conflictul în justiție, pornit după ce Jamila a ciordit rețeta de ecler la tavă, a ajuns să se judece la Curtea Constituțională după ce Avocatul Poporului Renate Weber a declarat public că a făcut eclerul Jamilei și i-a plăcut.

Uniunea Europeană a condiționat accesarea fondurilor structurale de o decizie grabnică în cazul Jamila vs Laura, Ursula von der Leyen susținând că e inadmisibil să nu avem încă un verdict, când lucrurile sunt atât de clare. La Tribunalul București procesul a degenerat și un judecător a luat o tavă de frișcă în față, așa că s-a ajuns la CCR.

Propunerea unui judecător al Curții Supreme, ca Jamila și Laura Laurențiu să se bată goale în cremă de ecler ca să stabilim cine are dreptate a fost respinsă de CCR în huiduielile tuturor gurmanzilor . În jurul procesului planează suspiciuni grave de corupție, pentru că una din judecătoare a ajuns la 400 kg în urma unei presupuse șpăgi în eclere.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi