Ce gafă! Un cerșetor a încercat să-l înduioșeze pe Borcea spunându-i că are 6 copii acasă
Se spune despre cerșetori că un un simț special, care-i ajută să găsească cele mai bune replici cu care să obțină milă și, prin extensie, bani de la cetățeni. Însă sunt și destule dăți când cerșetorii dau niște rateuri memorabile.
Recent, a ieșit în evidență cazul unui cerșetor bucureștean, care a încercat să-l înduioșeze pe Cristi Borcea spunându–i că are șase copii. În loc de bani, cerșetorul a primit o replică care l-a blocat: „Eu am 12 copii de care știu sigur, iar în total probabil vreo 30”, i-a spus Cristi Borcea.
Când cerșetorul și-a revenit din uluială, Cristi Borcea era deja departe, dar cu toate acestea cerșetorul a alergat după el și i-a băgat în buzunarul de la sacou toți banii pe care îi adunase în acea zi. „Tu ai mai multă nevoie de bani decât mine, năpăstuitule”, i-a spus cerșetorul lui Cristi Borcea.
Gestul l-a impresionat pe Cristi Borcea, care a îmbrățișat cerșetorul, după care au început amândoi să plângă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.