Ce norocos! L-a prins 1 Martie pe Valea Oltului și până diseară nu scapă de-acolo
Pe un bărbat din București l-a prins dimineața zilei de 1 martie în cel mai bun loc posibil: în coloană pe Valea Oltului. Ritmul din coloană este de aproximativ 2 metri pe oră, ceea ce-l face pe bărbat să stea complet relaxat în privința mărțișoarelor pe care ar trebui să le împartă azi.
„Până diseară sigur nu ies de-aici, deci sigur scap de corvoada cu mărțișoare“, exultă bărbatul. „Așa că anul ăsta în loc să dau banii pe mărțișoare o să-i dau pe bere. Văd însă și oameni care stau în coloană și claxonează, par nervoși, chiar nu-i înțeleg. Ca și cum ei nu realizează că blocajul ăsta este o binecuvântare. Foarte ciudat comportamentul lor.“
La un moment dat în zonă a apărut un polițist care avea de gând să fluidizeze traficul, astfel încât șoferii să poată avansa mai ușor, însă a fost alungat cu huiduieli masive. „Ne dai tu bani de mărțișoare, mă? Lasă coloana așa, blocată, găsește-ți de lucru în altă parte!“, i-au strigat mai mulți șoferi furioși.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.