Cei mai mulţi români cred că ”patinaj artistic” înseamnă să-ţi faci selfie pe patine
Mică eroare pentru cei care vor să se apuce de patinaj. Pentru că au impresia că patinajul trebuie să fie neapărat artistic, aceştia investesc în primul rând în telefoane mai scumpe, în loc de patine şi echipament, apoi fac figuri pe patinoar.
Denumirea “artistic” se pare că îi inspiră pe unii să interpreteze foarte excentric patinajul. Sunt cazuri de copii care patinează cu trotinetele, dar există şi cei care vin cu snowboardul, rugând ceilalţi oameni de pe patinoar să-i tragă puţin, să-şi ia avânt.
Evident, sunt şi cei care vin cu DSLR-ul pe patinoar, dar s-a ajuns chiar la situaţii în care un patinator de pe patinoarul deschis pe terasă la Mega Mall a venit cu o echipă de 3 cameramani, lumini, sunetişti, apoi s-a filmat 2 ore cum cade şi-i încurcă pe alţii. “Tot el se lăuda că ce face el e patinaj artistic. Făceam un triplu tulup şi era să dau peste el”, spune Graţiela, care patinează cu familia şi i s-a cam luat de aceşti “artişti”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.