Cel mai enervant urs! S-a învăţat să vină la grătare, stă pe margine, sparge semințe şi îşi dă cu părerea
“V-am spus să nu mai daţi de mâncare la urşi, acum suportaţi-l!” Astfel sună mesajul pădurarilor din Braşov, după ce foarte mulţi turişti s-au plâns de un urs enervant, care simte când faci grătar şi stă lângă tine, uitându-se insistent cum întorci carnea şi dându-ţi tot felul de sfaturi.
“Tomiţă, un urs brun de circa 400 kg, a fost văzut prima oară în urmă cu doi ani, într-o poiană frecventată de grătaragii, iar câţiva şi-au făcut curaj şi i-au dat mititei cu muştar. De atunci, nu e zi să nu îi bată la cap pe bieţii turişti: mai întoarce-o pe aia, vezi că aia nu s-a făcut, mai trebuie sare, ai cam ars-o pe aia…”, spune Gicu Herlea, angajat al Ocolului Silvic.
“Sunt zile când nu comentează, doar sparge seminţe şi fumează lângă grătar, dar o dată n-a adus şi el nişte carne, sau măcar să pună şi el nişte bani pentru bere, nesimţitul. Mulţi am vrea să-i batem obrazul, dar poţi să te iei în gură cu un carnivor de trei metri?”, a povestit un pasionat de grătare dintr-o pădure învecinată.
Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.