Cocalarii n-au mâncat cozonac de Paşte: “N-am terminat de spart suficiente seminţe pentru umplutură”

Scris de Harald
@
22 aprilie 2014 10:34
Cocalarii n-au mâncat cozonac de Paşte: “N-am terminat de spart suficiente seminţe pentru umplutură”

Anul acesta, sărbătorile pascale nu au fost prilej de bucurie pentru toată lumea. Pe lângă văditele carenţe motrice şi mentale la care au fost condamnaţi de soartă şi anturaj, cocalarii s-au văzut nevoiţi să îndure lipsuri suplimentare. Cea mai acută – absenţa tradiţionalului cozonac umplut cu soreancă sau bostan. Acesta a lipsit chiar şi de pe mesele ultrabogaţilor, cei care nu-şi parchează BMW-ul în faţa garsonierei confort 3, ci sub balconul unui impozant apartament cu două camere nedecomandat.

Paradoxal, cauza abaterii de la tradiţie este tocmai pasiunea nestăvilită pentru una dintre activităţile lor culturale – spartul seminţelor. Înarmaţi cu buze, dinţi şi pungi pline, cocalarii au început procesul tehnologic de spargere încă de acum câteva săptămâni. Din păcate însă, obişnuinţa de-a plescăi imediat miezul le-a zădărnicit constant eforturile. Astfel, majoritatea s-au trezit în ajun de Paşte că nu reuşiseră să salveze decât o mână-două de miez, insuficient pentru a pregăti ceea ce se numeşte în tradiţia cocalară un “cozonac dă cozonac, trăiţiar familea!”.

“Deci mam pus q fratili meu Gor€ $mar2 să spargem la seminţe pt k să facem kozonak de Pajti. Am început acuma 2 săptămâni jumate, da nam putut k să ne apţinem că nera poftă k să mâncăm ce spărgeam. Aşa k acuma în loc k savem măcar 1 kozonak valoare dă valoare, dă fapt avem cea mai nevoie dă cola că era seminţili sărate, să moară copii mei dak vă mint! Hai, Pajte fericit la toţi tovarăşii mei şi poate ne iese de 1 kozonak până la Înălţare”, relatează resemnat Bo$$u_La_Femei pe blogul personal, sugestiv intitulat “Jurnalu dela Balta Albă”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi