Concurenţii Master Chef, costumaţi în cadâne! Pro TV: Poate păcălim astfel pe cineva să se uite
Într-o încercare disperată de a concura cu “Suleyman Magnificul”, Pro TV îi va costuma pe participanţii la emisiunea Master Chef în cadâne şi ieniceri, mizând pe segmentul de public care nu vede şi nu aude prea bine.
Pe lângă şalvari şi turbane, bucătarii vor fi dotaţi cu ustensile tipic turceşti precum şişul şi iataganul, iar decorul din platoul Master Chef va simula, pe cât posibil, haremul renumitului sultan. “În loc de şorţuri, concurenţii vor purta caftane din mătase“, a declarat producătorul emisiunii, “şi vor fi îndemnaţi să se exprime folosind cât mai multe cuvinte de origine turcească precum tacâm, cârmâz, şaşlâc sau baclava. Altfel, există riscul ca spectatorii noştri cu auzul ceva mai fin să se prindă că nu se uită la Suleyman şi să rămânem iar fără audienţă.”
“Dacă nici aşa nu vom reuşi să păcălim lumea să se uite la noi”, a continuat reprezentantul Pro TV, “nu ne mai rămâne decât să difuzăm imagini cu fântâni otrăvite şi lanuri pârjolite până pleacă turcii, sau să devenim vasalii lor şi să le plătim haraci câteva sute de ani în schimbul unui rating cât de mic.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.