TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Conflictul escaladează! Mama lui Mircea Badea l-a sunat pe tatăl motociclistului

29 august 2014 14:20
Conflictul escaladează! Mama lui Mircea Badea l-a sunat pe tatăl motociclistului

Deși părea doar o ceartă în fața blocului, conflictul între motocicliști și Mircea Badea a atins cote paroxistice. Asta după ce cunoscutul prezentator de televiziune a aplicat o lovitură mișelească și l-a pârât la maică-sa. Mama lui Badea a pus imediat mâna pe telefon și a sunat părinții motociclistului obraznic.

„Copilul meu a fost înjurat și amenințat de fiul dumneavoastră. Am auzit cum a folosit cuvinte urâte, când Mircea a venit acasă a vorbit urât. El nu a învățat lucrurile astea de la mine, la noi în casă se vorbește frumos. Poate ar fi bine să-l urechiați un pic”, a spus, furioasă, mama lui Mircea Badea.

Aceasta a fost la fel de intransigentă și cu propriul copil, pe care l-a dojenit că se ceartă cu ceilalți copii în fața blocului și tot timpul vine acasă cu cămășile murdare de machiaj. Totodată, i-a spus ca de acum, când se mai duce pe la Antene, să se ducă de mânuță cu Dana Grecu, să nu mai mănânce bătaie de la toate fetele și toți băieții cu care se ceartă.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi