Copil bănuit că vrea să plece din țară, că a început să învețe foarte bine

Scris de Calin
@
25 septembrie 2023 11:57
Copil bănuit că vrea să plece din țară, că a început să învețe foarte bine

Comportamentul straniu al unui elev de liceu i-a pus pe gânduri atât pe profesori, cât și pe părinți. Deși școala abia a început de două săptămâni, elevul repetă zilnic la toate materiile și face exerciții suplimentare din tot felul de culegeri, spre îngrijorarea părinților săi.

„Sigur pune ceva la cale”, îl bănuiește mama sa. „Iar spaima mea cea mai mare este că vrea să plece din țară și de aia s-a apucat de învățat. E cel mai negru coșmar al unui părinte, să-și vadă fiul că învață bine ca să poată pleca din țară. Noi ne-am chinuit să-l creștem, să-i oferim condiții, iar el s-a apucat de învățat. Of!”

„Am ajuns să mă rog de el să mai lase învățătură și să mai intre și el pe TikTok, ca ceilalți copii, să se mai joace pe calculator sau pe telefon, dar parcă nici nu mă aude”, și-a strigat femeia durerea. „Sunt atât de disperată încât mă gândesc să-l scot de tot de la școală, că altceva chiar nu știu ce aș putea să fac ca să-l țin alături pe familie.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi