Corporatist exhibiționist, arestat în Pipera. Umbla în sandale fără șosete

Scris de TNR
@
29 iulie 2022 04:37
Corporatist exhibiționist, arestat în Pipera. Umbla în sandale fără șosete

Un caz înfiorător de exhibiţionism a zguduit în această dimineaţă o clădire de birouri din nord-estul Capitalei! Un bărbat de 42 de ani a fost arestat pentru exhibiţionism după ce a venit la muncă în sandale, dar fără să poarte şosete pe dedesubt. Mai mulţi colegi şi-au depus demisia indignaţi, iar o tipă de la HR a leşinat, anunţă reprezentanţii Poliţiei Corporatiste.

„I se vedeau degetele de la picioare. Cred că avea zece. Mă ia cu fiori numai când mă gândesc. Ce fetişuri ciudate au unii”, spune Grigore, portarul clădirii de birouri, care a alertat autorităţile după ce şi-a terminat rebusul.

„Şi eu mai vin în şlapi, că doar e vară, suntem cu toţii de acord că e cald. Dar nu uit niciodată jambierele, şosetele sau măcar nişte tălpici, pentru că decenţa e foarte importantă pentru mine”, spune Geanina, 29 de ani, Senior Chief Junior Executive Vice Officer Assistant la o companie malaeziană de customer support pentru industria porno care are sediul în aceeaşi clădire.

Exhibiţionistul de ocazie a fost amendat cu 3% din salariu şi i-a fost revocat badgeul 3 zile, timp în care va depinde în totalitate de un coleg binevoitor ca să poată chema liftul. De asemenea, a semnat o declaraţie potrivit căreia va purta în fiecare zi cel puţin două perechi de ciorapi.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi