Cotimanis, nominalizat la Oscar pentru rolul legendar din Dune
Actorul român Constantin Cotimanis este favorit în cursa pentru un Oscar, după extraordinarul său rol în noul film Dune, de Denis Villeneuve. Cotimanis, distribuit în rolul baronului Vladimir Harkonnen, este foarte credibil ca tartor al planetei Giedi Prime, în primul rând datorită corpolenței sale excelente, dar și vocii sale baritonale, care îl bagă în sperieți chiar și pe Rabban Harkonnen.
Cotimanis recunoaște că a fost foarte greu să obțină rolul. Dar agentul său a avut ideea să-i trimită lui Denis Villeneuve un clip în care Cotimanis iese dintr-o cadă plină cu nămol de Techirghiol. După ce a văzut clipul, Villeneuve a rămas mut de uimire și l-a sunat personal pe Cotimanis să-l implore să joace rolul baronului. Mai mult, Villeneuve a cerut și secretul nămolului, după care a cumpărat patru tone, pentru filmări și repetiții.
Cotimanis declară că a fost fascinant să lucreze cu Villeneuve, care e un regizor incredibil. ”Mi-a fost puțin frică la scenele cu viermi, pentru că Denis folosește viermi reali, niște râme mutante, imense. Cel mai tare a fost să port costumul care mă ținea în aer, l-am cerut după filmări și abia aștept să-l scot la o plimbare prin Herăstrău”, spune Cotimanis.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.