Crezi că bogaţii nu au probleme? Ţiriac uită mereu să ia sacoşă de acasă când se duce la bancomat

Scris de Ionut
@
19 mai 2017 11:28
Crezi că bogaţii nu au probleme? Ţiriac uită mereu să ia sacoşă de acasă când se duce la bancomat

Îi invidiem pe bogați, dar pierdem din vedere că sunt și ei oameni ca noi, cu probleme foarte asemănătoare. Aşa cum noi uităm să luăm pungă când plecăm la cumpărături şi ajungem să cumpărăm pungi de fiecare dată, tot aşa Ion Ţiriac uită să ia sacoşă când se duce să scoată bani de la bancomat.

Uneori el trebuie să improvizeze şi cară banii în braţe până la portbagajul maşinii. Nu o dată milionarului i-au picat teancuri de bani în canal, pentru că are și el o vârstă și nu mai are coordonare atât de bună.

”De multe ori, i-am lăsat acolo, că mă grăbeam, sau mi-era lene în momentul ăla să-i mai car. Câteodată mai e o domnișoară drăguță în bancă, iese și mă întreabă: doriți pungă? și îmi dă”, explică Ion Țiriac. Acesta spune că de multe ori e nevoit să se ducă la un chioșc să-și cumpere niște pungi ca să care banii: ”Cred că am dat pe pungi cât pe o garsonieră în Drumul Taberei”, declară Țiriac.

Milionarul român spune că s-a gândit să ascundă teancuri de bani prin oraș, pe sub pietre sau prin scorburi, ca să nu mai umble cu atâția bani la el. ”Cumpărasem apartamente prin Bucurește, le-am umplut cu cash, pentru când am nevoie și sunt prin zonă, dar am uitat unde sunt apartamentele, sau am pierdut cheile”, spune Țiriac.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi