Cvartet de coarde, bătut la o nuntă de intelectuali după ce a refuzat să cânte Schubert

Scris de Vasile
@
25 iunie 2023 08:00
Cvartet de coarde, bătut la o nuntă de intelectuali după ce a refuzat să cânte Schubert

Nu doar maneliştii au de suferit la nunţi din cauza clienţilor nemulţumiţi de prestaţie! La nici o săptămână după bătaia încasată de Sorin Copilul de Aur, un cvartet de coarde a fost cotonogit de familia mirelui la o nuntă de intelectuali din cartierul Rahova.

Bătaia generală, spun martorii, s-a declanşat când muzicienii au refuzat să interpreteze o compoziţie a lui Franz Schubert, susţinând că n-au repetat-o suficient şi mai bine cântă ceva frumos de Haydn.

„Naşu’ mare a cerut bucata aia şmecheră a lu’ Schubert în la minor şi i-a lipit violoncelistului 100 de euro pe frunte, da’ ei au ţinut-o cu Haydn al lor, păi normal că de la un punct încolo îţi sare ţandăra, ce p*la mea, mă p*ş pă Haydn”, spune Eusebiu, profesor de filosofie şi văr al mirelui.

„Noroc cu poliţiştii care au intervenit prompt şi au făcut un dezacord. Şi nuntaşii, şi ăia cu coardele au sărit să-i corecteze şi au uitat de smardoială, de Schubert, de Haydn, de tot”, adaugă martorul.

Încăierarea s-a soldat cu mai multe instrumente rupte, sticle sparte, papioane sfâşiate şi un monoclu grav ciobit, dar nimeni nu a fost rănit grav pentru că intelectualii nu prea ştie cu karatele, transmite comunicatul autorităţilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi