Delăsător. În timp ce Bode are doctorat, Godină e abia la a cincea carte publicată

Scris de Calin
@
3 aprilie 2023 07:50
Delăsător. În timp ce Bode are doctorat, Godină e abia la a cincea carte publicată

Se poate să fim mai puțin leneși, Marian Godină? Deși lasă impresia c-ar fi extrem de prolific când vine vorba de scris, polițistul din Brașov este abia la a cincea carte, în timp ce ministrul său de Interne, Lucian Bode, deține de mulți ani un prestigios doctorat, ceea ce nu poate însemna decât că este o somitate intelectuală.

Un doctorat, pentru cei care nu știu, presupune mulți ani de studiu în biblioteci, dar și zeci de cărți și articole publicate în reviste academice. Când comparăm un asemenea volum de muncă, care se presupune că a fost făcut de Lucian Bode, cu cele doar cinci cărți ale lui Godină, înțelegem de ce primul este ministru de Interne, iar cel de-al doilea un simplu polițist.

Mai mult decât atât, doctoratul lui Lucian Bode nu este disponibil oricărui profan. Lucrarea ministrului de Interne pare adresată doar celor inițiați, puțini muritori de rând având până acum acces la învățăturile ei. În schimb, cartea lui Marian Godină numai carte pentru inițiați nu e, fiind accesibilă absolut oricui este capabil să dea niște clickuri aici.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi