Delta Văcăreşti, inaugurată. Cei din Berceni aşteaptă deja primii turişti, cu oferte de cazare
“Cazare, băieţii?” În staţiile de metrou şi autobuz, sute de locuitori ai cartierului Berceni aşteaptă, cu cheile în mână, valul de turişti dornici de un sejur în Delta Văcăreşti. Până acum nu au venit foarte mulţi drumeţi, însă bercenarii sunt optimişti, mulţi dintre ei convertindu-şi încă de luna trecută debaraua în cameră de oaspeţi sau balconul în “bed and breakfast”.
Minunile naturii din şerpăria bucureşteană i-au inspirat pe localnici să le ofere viitorilor turişti şi alte servicii tipice unei rezervaţii naturale. “Administratorul nostru şi-a luat brevet şi a înregistrat blocul drept hotel, iar Jenel, care doarme în scară, e ghid autorizat, cunoaşte Delta ca-n palmă”, se laudă un cetăţean. “Avem şi o tiroliană pe care pasionaţii de aventură pot coborî direct în baltă!”
“Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da: să nu vă cazaţi la ăia din Vitan”, a adăugat un locuitor din Berceni, agitând un carton cu “Cazare” pe peronul staţiei Piaţa Sudului. “Ăia nu ştiu să facă turism, domn’le!”
Din păcate, în ciuda eforturilor, singurii care au succes sunt în continuare ăia care închiriază camere cu ora, a şoptit un mic întreprinzător din zonă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.