Despre trecutul întunecat şi umed al Casei Regale
După ce am citit ştirea asta din Libertatea, e un mister pentru mine că tabloidul nu a menţionat (încă) sintagma “principesa porno”. Pentru că, potrivit articolului, principesa Margareta, fiica regelui Mihai, şi-a uitat lenjeria intimă în baia premierului britanic Gordon Brown. Asta se întâmpla de mult, prin anii ’70, pe vremea când soţul Margaretei, Radu Duda, era încă la grădiniţă, să fi vrut el să facă ceva şi n-ar fi putut.
Dar nu despre asta e vorba aici, e treaba principesei Margareta cu ce laburişti o ardea în timpul liber. Ce mi-a atras atenţia e un comentariu de la sfârşitul articolului. Printre intervenţiile semnate de unguru, vio, alexutza3 şi lola, am găsit şi povestea fostului fruntaş I. Marin. Iată cum sună ea:
Situaţia lui e tristă, trebuie să recunosc. Sper că principesa a citit articolul din Libertatea şi că-i va răspunde cât de curând, eventual sub pseudonimul veveritza49. Nu pot să nu mă gândesc însă la vremurile când omul ăla făcea parte din garda regală. Practic, pe atunci paza palatului nu era bună de nimic, era ca şi cum n-ar fi fost deloc. Orice atacator, oricât de prost, oricât de împiedicat, ar fi reuşit să treacă de ea. Până şi spărgătorii ăia despre care mai auzim pe la ştiri că au rămas blocaţi în casa pe care încercau s-o jefuiască ar fi pătruns fără probleme în palat. Păi cum îi vedeau pe membrii gărzii regale, cum îşi făceau curaj: “Ia uite, frate, ăştia sunt pişaţi pe ei toţi.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.