Detaliul care l-a dat de gol în Grecia: Oprescu folosea numele Doctor Șpagopoulos
Pentru că multă lume se întreabă cum a fost reperat Sorin Oprescu în Grecia, Poliția Română a venit azi cu niște informații noi. Se pare că detaliul care a contribuit cel mai mult la identificarea și arestarea fostului primar al Capitalei este alias-ul pe care a ales să-l folosească în Grecia: Doctor Șpagopoulos.
Se pare că Sorin Oprescu a atras atenția asupra sa și prin obsesia lui pentru plicuri. „În loc de portofel avea foarte multe plicuri cu euro. Iar când plătea nota la un restaurant sau la o tavernă, lăsa întotdeauna banii într-un plic. Plătea cu bani în plic chiar și taxa de parcare, atât de obsedat era de plicuri“, a povestit un polițist grec.
De asemenea, într-o seară a cerut la o tavernă să i se aducă un bol de 100 de litri plin cu tzatziki, că vrea să intre în Cartea Recordurilor cu el. Doar că, din neatenție, a făcut cerere către cei de la Cartea Recordurilor pe numele Sorin Oprescu, nu pe cel fals pe care-l folosea în Grecia, Doctor Șpagopoulos.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.