TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Deţin hipsterii secretul remediilor naturiste? Iată de câte boli te protejează fularul

4 aprilie 2013 17:27
Deţin hipsterii secretul remediilor naturiste? Iată de câte boli te protejează fularul

Cercetătorii britanici au descoperit, în urma unui amplu studiu efectuat pe sute de voluntari că remediile naturiste chiar funcţionează. Un caz absolut uimitor este cel al fularului care, purtat cu chibzuinţă, poate preveni răceala, gripa sau chiar răguşeala.

„Asta schimbă tot ce ştiam noi despre bolile de iarnă. Teste îndelungate efectuate pe voluntarii noştri au arătat că cei care au purtat fular iarna s-au îmbolnăvit mult mai rar faţă de subiecţii care au umblat cu gâtul gol”, spune Hari Seldon, liderul echipei de cercetători britanici care a efectuat studiul. Mai mult, se pare că subiecţii care au ieşit afară încheiaţi la guler au avut mai puţin de suferit din cauza răguşelii.

Studiul a concluzionat şi că, totuşi, hipsterii nu sunt mai feriţi de răceală faţă de alţi oameni deoarece, deşi poartă fular, nu îl folosesc alături de o căciulă adecvată, preferând pălăriuţele care, deşi arată cool, nu acoperă cum trebuie urechile.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi