Doliu în lumea cinematografiei. Cristi Puiu a anunțat că mai face un film!

Scris de Ionut
@
29 octombrie 2020 08:45
Doliu în lumea cinematografiei. Cristi Puiu a anunțat că mai face un film!

Tristețe fără margini în studiourile cinematografice din toată lumea, după ce cunoscutul regizor Cristi Puiu a anunțat că are de gând să mai facă un film. Sute de producători, actori, cameramani și oameni de la efectele speciale sunt în lacrimi, pentru că toți sperau că Cristi Puiu se va opri.

”Chiar e nevoie de încă un film românesc? Nu suntem deja suficient de amărâți? Ăla e inconștient? Mă bagă în depresie numai ideea că va apărea alt film cu avorturi, cu securiști, cu abuzuri, cu români primitivi. Nu se poate, ăsta trebuie oprit. Mi-e rușine că sunt regizor”, spune Ridley Scott.

Și actorii români sunt înmărmuriți. ”Fmm, Cristi! Dacă face un film sigur mă cheamă să joc în el”, a exclamat Andi Vasluianu, care e sătul să joace în filme cu parastase, cu femei cu căciuli de vulpe argintie și cu certuri în bucătărie.

Singurul care s-a bucurat a fost Marian Râlea. Se zvonește că regizorul Cristi Puiu vrea să filmeze o ședință de asociație de locatari de 8 ore, pe care s-o dea așa, netăiată. Evident Marian Râlea vrea rolul administratorului.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi