TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Dreptate! Cocalar în BMW care circula pe linia de tramvai, amendat de controlori că nu avea bilet

Scris de Luchian
@
6 octombrie 2024 04:55
Dreptate! Cocalar în BMW care circula pe linia de tramvai, amendat de controlori că nu avea bilet

Într-un act de justiție socială rar întâlnit în București, un cocalar care își etala BMW-ul pe linia de tramvai a fost în sfârșit aspru amendat. Însă nu de Poliția Rutieră, așa cum era de așteptat, ci de controlorii STB aflați la datorie.

„Sincer, eu credeam că STB-ul a introdus un nou model de tramvai de la BMW, că le tot văd în fiecare zi doar pe linia de tramvai, niciodată pe șosea. Când a oprit la semafor, la roșu, ceea ce se întâmplă rar, m-am urcat în BMW și i-am amendat pe toți, erau 14 călători, toți circulând ilegal, fără bilet validat STB”, a declarat controlorul.

Acesta spune că asemănările cu vehiculele STB erau izbitoare. „La fel ca în tramvaie, și în BMW era plin de cocalari cu lanțuri la gât, care ascultă manele și put a transpirație, dar și de femei gravide care stăteau în picioare. Trebuia să-mi dau seama totuși că nu este un tramvai, pentru că avea numărul de înmatriculare B 69 BMW”, a mai adăugat controlorul STB.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi