După 48 de ore de tortură, un instalator a recunoscut că ăla dinaintea lui a făcut treabă mai bună

Scris de Vasile
@
20 aprilie 2018 15:05
După 48 de ore de tortură, un instalator a recunoscut că ăla dinaintea lui a făcut treabă mai bună

Încă o dată se dovedeşte că orice om are o limită! Sătul să tot audă replica clasică, un român care chemase instalatorul să-i desfunde o ţeavă l-a prins, l-a legat de un scaun şi l-a torturat timp de peste două zile, până când acesta a recunoscut că şi ăla care a lucrat acolo înainte a făcut o treabă decentă, dacă nu chiar mai bună decât a lui.

„E al nouălea instalator care mi-a spus că ăla dinainte a făcut o treabă de mântuială. N-am mai rezistat”, recunoaşte Vlăduţ M., care i-a smuls victimei 22 de unghii până a obţinut o primă concesie: că lucrarea anterioară nu era chiar o cârpeală de doi lei. „Sincer, mă întreb de unde avea atâtea unghii.”

„În mod normal, l-am condamna pe domnul Vlăduţ pentru lipsire de libertate, tortură şi tratamente degradante însă am luat în considerare serviciul adus societăţii”, spune judecătorul care a decis neînceperea urmăririi penale în cazul instalatorului schingiuit.

„Victima, instalatorul Jean, a decis oricum să îşi retragă plângerea după ce a căzut de acord cu torţionarul că ăla care l-a torturat înainte l-a torturat prost.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi