TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

După ce ciobanul Ghiţă s-a mutat pe Telekom, Arşinel a fost văzut într-o farmacie Helpnet

Scris de Vasile
@
19 februarie 2020 11:23
După ce ciobanul Ghiţă s-a mutat pe Telekom, Arşinel a fost văzut într-o farmacie Helpnet

Chiar de nimic nu mai poţi să fii sigur în lumea mereu tulbure a publicităţii! La scurt timp după ce îndrăgitul cioban Ghiţă s-a portat de pe Vodafone pe Telekom, încă un monstru sacru al spoturilor televizate a fost văzut întorcând armele.

E vorba despre Alexandru Arşinel, imaginea farmaciilor Catena, pe care un paparazzo al tabloidului „Formula AS” l-a surprins recent intrând într-o farmacie Helpnet.

„Farmacistul a refuzat să dezvăluie în ce scop se afla actorul în incintă, însă un lucru e sigur: ţineţi-vă bine în bastoane, se pregăteşte o mutare fulger pe scena reclamelor nocturne de pe Antena 3”, declară Decebal Popescu, analist gerontologic.

„Ce o să urmeze? Ronald McDonald mâncând la KFC?”, a întrebat un telespectator preocupat.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi