După investigația Recorder, Vladimir Ciorbă își schimbă numele în Vladimir Zeamă, să nu mai fie recunoscut
Deranjat de notorietatea de care se bucură ca urmare a investigației Recorder despre țeapa imobiliară Nordis, asociatul principal Vladimir Ciorbă face tot posibilul ca să redevină o persoană discretă. Primul pas l-a făcut azi, când și-a schimbat oficial numele în Vladimir Zeamă.
Vladimir Zeamă, fost Ciorbă, este convins că o activitate de țepar imobiliar, așa cum își dorește el să aibă în continuare, nu se poate desfășura decât departe de atenția publică. Și cât timp lumea este cu Ciorbă în cap, un dezvoltator imobiliar cu numele Zeamă are toate șansele să inspire încredere.
Mai mult, Vladimir Zeamă a decis să nu mai comande niciodată ciorbă în vreun restaurant, ca să nu-și rostească fostul nume și să dea de bănuit cine este. Și, bineînțeles, în hotelul Nordis din Mamaia nu se va servi niciodată ciorbă, tot din același motiv.
Vladimir Zeamă, fost Ciorbă, are și un plan de rupere de trecut: vrea să divorțeze de deputata PSD Laura Vicol și să se căsătorească cu o parteneră din PNL, Rareș Bogdan.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.