După succesul dinozaurilor de la Mega Image, bisericile ar putea oferi şi ele cartonaşe cu sfinţi
Enoriaşii care cumpără lumânări, Biblii şi alte articole de la magazinele Bisericii ar putea fi răsplătiţi într-un mod inedit, anunţă conducerea instituţiei. Potrivit Patriarhiei, la fiecare cumpărătură de peste 50 de lei, credincioşii vor primi cartonaşe cu sfinţi, pe care le vor putea colecţiona într-un album dedicat.
“Promoţia noastră îi va încânta pe toţi copiii care nu cred în evoluţia speciilor”, spune un înalt prelat, “copii care au fost profund jigniţi de campania cu dinozauri lansată de concurenţii noştri. Fiecare cartonaş din ‘Lumea credinţei’ va fi inscripţionat cu cele mai importante minuni făcute de sfântul respectiv şi nivelul de har al acestuia. În plus, ele vor fi sfinţite şi vor răspândi o aromă plăcută de mir.”
“Mai mult decât atât”, spun capii Bisericii, “vor exista şi cartonaşe rare, tipărite pe foiţă de argint sau aur, care vor reprezenta figuri importante din mitologie, precum Moise sau Fecioara Maria, sau chiar cele trei cartonaşe care îl alcătuiesc pe Dumnezeu. Norocoşii care le găsesc le vor putea returna în schimbul unor premii consistente: tămâie, moaşte, păcate iertate sau dezlegări la brânză. Bucuria copiilor!”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.