E atât de cald în București că până și șobolanii au plecat la munte

Scris de Calin
@
31 iulie 2021 12:28
E atât de cald în București că până și șobolanii au plecat la munte

Bucureștiul este atât de depopulat din cauza caniculei încât până și un șobolan cu greu mai vezi pe străzi. Dacă până acum câteva zile se plimbau în voie peste tot prin Capitală, azi pare că nu mai există deloc șobolani în oraș.

Asta pentru că șobolanii, ca să scape de caniculă, au plecat și ei la munte. Coloane întregi de șobolani au mers toată noaptea pe DN1, ocupând până la refuz toate stațiunile de pe Valea Prahovei. Și deși hotelurile s-au umplut de șobolani, ei continuă să vină de la București spre munte.

Unii șobolani și-au pus rucsacul în spate și au început să urce cot la cot cu oamenii pe traseele din Bucegi. De dimineață, de exemplu, erau mai mulți șobolani decât oameni la Babele sau Sfinxul.

Dacă turiștii veniți de la București s-au acomodat rapid, pentru că ei sunt obișnuiți să conviețuiască alături de șobolani, nu același lucru se poate spune despre urși. De frica șobolanilor, urșii s-au refugiat adânc în pădure, niciunul nemaifiind văzut în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi