E oficial! În România există mai multe caiete cu datorii decât bani fizici

@
18 aprilie 2018 11:25
E oficial! În România există mai multe caiete cu datorii decât bani fizici

Un studiu asupra birturilor şi buticurilor din România a scos la iveală un fenomen cel puţin inedit! Potrivit cercetătorilor de la Institutul de Finanţe „Iliuţă Pronosport” din Govora, masa monetară aflată azi în circulaţie e depăşită cu mult de totalul sumelor aflate pe caietele cu datorii din magazine şi localuri.

„La ora actuală, pe teritoriul României avem circa 60 de miliarde de lei în circulaţie sub formă de numerar şi circa 72 de miliarde în bere şi pufuleţi acordate pe sistemul ‘îţi aduc eu banii mai târziu’, împrumuturi până la salariu şi alte forme de tranzacţie pe încredere. Unele caiete au şi 9000 de pagini grosime, mai ceva ca operele complete ale lui Shakespeare şi Eminescu la un loc”, a confirmat Frank Covrig, expert în economie.

„Încrederea e foarte importantă la noi, poate de-aia poţi lua atâtea lucruri pe caiet. Dacă de la buticul de la parterul blocului mă aştept la aşa ceva, alte fenomene de genul ăsta chiar mă uimesc”, spune Decebal Popescu, student în Capitală. „Până şi Vodafone îţi dă net pe caiet: chiar dacă ai uitat să reîncarci cartela fix când expiră, primeşti 7 zile de graţie în care poţi să te uiţi liniştit pe Instagram la poze cu mâncarea luată de alţii tot pe caiet!”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi