E prima zi a anului. Azi românii încalcă mai multe promisiuni decât un politician
Când văd că un politician mănâncă căcat la televizor, îl înjură, dar când încep ei să promită, nu se mai opresc! E valabil pentru milioane de români, care fac promisiuni pentru noul an, dar le încalcă imediat.
”Bărbatu-meu a promis inițial că se lasă de fumat. Pe urmă, pe la 1 dimineața, după ce băuse o sticlă de whisky și mi-a bătut un văr venit pe la noi de Revelion, s-a jurat că se lasă și de băut. Aiurea. Pe la 4 dimineața era în balcon, aprindea petarde de la trabuc și promitea vecinilor că termină el singur autostrada Sibiu-Pitești și o inaugurează în 6 luni”, spunea Mioara Papuc, din Berceni.
Una din cele mai încălcate promisiuni este aceea de a duce gunoiul. ”Al meu s-a trezit la 9, a legat punga de gunoi de un lampion zburător rămas de aseară și i-a dat drumul de pe balcon. A dat foc la casa parohială a bisericii construite recent în părculeț, dar din fericire acolo era o petrecere cu preoți și lumea s-a bucurat mai ceva ca la artificii”, a mai spus Mioara Papuc.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.