Economii drastice! Poliţia călare renunţă la cai; agenţii vor patrula călare unul pe altul

Scris de Vasile
@
3 aprilie 2013 13:07
Economii drastice! Poliţia călare renunţă la cai; agenţii vor patrula călare unul pe altul

Potrivit unui comunicat recent, Inspectoratul General de Poliţie Bucureşti se pregăteşte să adopte măsuri radicale pentru reducerea cheltuielilor logistice. Primii vizaţi ar putea fi poliţiştii călare, care ar putea rămâne fără costisitoarele animale, fiind apoi antrenaţi să patruleze călare unul pe celălalt.

“Orice stat civilizat are poliţişti şi jandarmi călare, e o chestiune de tradiţie”, susţine Decebal Popescu, purtătorul de cuvânt al IGP. “În schimb, nicăieri nu se precizează că trebuie să fie călare pe cai. Ţara fiind atât de săracă, considerăm că trebuie să ne descurcăm cu mijloacele cele mai economice şi să renunţăm la acest lux inutil. După ce încercările noastre de a patrula pe animale din fauna spontană a oraşului – câini, pisici – au eşuat, ne-am întors la varianta propusă iniţial: agenţii noştri îşi vor face datoria călare pe colegii lor.”

“Poate că va dura o vreme până când ne vom antrena agenţii să urmărească infractorul cu alţi agenţi în spinare, dar cheltuielile cu fânul ar putea fi eliminate cu totul”, a confirmat un angajat al Poliţiei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi