Emoţionant! Pompierii au salvat un bețiv căzut în șanț care mieuna că n-are ce bea
Pompierii din Vaslui au fost chemaţi, în urma unui apel la numărul special 221, la o operaţiune de salvare în comuna Cocârlici. Misiunea lor a fost una deosebit de emoţionantă – să salveze de la sete un beţiv împiedicat într-o rigolă adâncă de aproape 30 centimetri.
„Ţi se rupea inima când treceai pe lângă el şi îl auzeai cum miaună după o bere, dar nu mai era în stare să se ridice şi să meargă până la birt, tocmai în capătul celălalt al satului”, spune un martor ocular, care a încercat să-i dea o bere drojdierului însă nu a reuşit, neavând 2 lei pentru o bere.
Salvatorii au intervenit cu tot echipamentul necesar – cisternă de bere, pompă de bere, furtun de bere – şi au dus misiunea de salvare la bun sfârşit. „Adâncimea mică la care se afla beţivul a făcut ca acţiunea să fie chiar uşoară – am dat drumul la furtun şi l-am lăsat să bea după pofta inimii. Să-l fi auzit cum torcea când s-a săturat!”, spune Aurel Marcel, pompier.
Beţivul a fost adoptat de pompieri şi, pentru că nu ştia exact cum îl cheamă, a primit numele Constantin.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.