Escrocherie! Un român cumpărase un sejur la Mamaia, dar țeparii din agenție l-au trimis în Bali!
Sejurul mult visat de un român s-a dovedit a fi un coşmar. Deşi achiziţionase 7 nopţi cu demipensiune într-un hotel din Mamaia, transport cu trenul şi preluare cu o căruţă din gară, Mihai P din Bucureşti a avut supriza să constate că i s-a dat alt sejur, fiind trimis de bandiţii de la agenţia de turism tocmai în Bali, la clasa întâi, într-o vilă pe plajă, fiind preluat cu limuzina din aeroport.
“Aveam anumite aşteptări. Nu era apa aia băltită, cu meduze, pe care mi-o doream, era o apă turcoaz cu nisip alb, strălucitor. Eu nu asta am plătit! Nu m-am putut bucura nici de micii vechi, uscaţi şi foarte scumpi, cum visasem tot anul şi pentru care strânsesem bani. În schimb am avut 3 mese pe zi, numai creveţi, fructe de mare, cocktailuri şi aşa mai departe, iar în loc de chelnerii scârboşi, care pretind bacşiş pentru servicii ca în lumea a treia, eram servit de nişte domnişoare foarte prietenoase şi sexy, care m-au exasperat cu masajele şi cu aromaterapia! Eu aş fi vrut să simt mirosul ăla de algă putredă de la noi!”, a declarat furios Mihai P, turistul înşelat de agenţie.
Acesta intenţionează să dea în judecată agenţia, acuzându-i pe angajaţi de escrocherie şi susţine că cel mai greu a fost să nu doarmă nopţile din cauza valurilor care se spărgeau pe pilonii bungalowului şi a foşnetului exasperant al palmierilor de pe plajă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.