Exact ce şi-a dorit! Un bucureştean şi-a găsit ghetele pline de apă caldă
Dorință îndeplinită în cartierul Dristor, unde Marian Coltea, în vârstă de 39 de ani, a găsit în ghetuțe apă la circa 55 de grade, lăsată cu siguranță de către Moșul, pentru că incompetenta de Firea n-ar fi fost în stare de așa minune.
”L-am găsit pe hol, în chiloți și tricou, că așa doarme, dar încălțat cu ghetele și cu o expresie tâmpă pe față. Mi-a zis: Ssst, lasă-mă că fac o baie fierbinte la picioare. I-am ascuns restul de iarbă din casă, că văd că a dat în psihoze deja”, spune Mihaela, prietena lui Marian.
Marian, care nu mai credea de circa 32 de ani în Moș, a trăit o epifanie și acum e convins că Moșul e real: ”De unde a știut exact ce-mi doresc?”, se întreba Marian, fără să-și dea seama că exact asta își doreau și celelalte 3 milioane de locuitori din București: ”Niște apă caldă, să ne spălăm, dracului, să nu-mi pută subțiorile când mă întind să agăț globurile în brad”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.