Extratereştrii au vrut să răpească un bărbat din Galaţi dar nu l-au putut dezlipi de păcănele
Omuleţii cu capul mare de pe Zeta Reticuli nu-şi mai fac norma la experimente pe oameni anul ăsta! Potrivit unor documente scurse în presa galactică, în această noapte, extratereştrii au ratat încă o răpire, nereuşind să-l dezlipească de aparatul de păcănele pe cel vizat, un bărbat din Galaţi.
„De obicei, când răpim pe cineva, e suficient să-l ţintim cu raza tractoare. În câteva secunde l-am ridicat în farfurie şi am fugit cu el să-i implantăm cipuri şi alte trăsnăi”, spune Zlorp Worp, căpitanul brigăzii de răpiri „Şoimul klingonian”.
„Ultimul pe care am încercat să-i răpim se afla într-un fel de salon luminos, butona la un aparat cu multe beculeţe. Am presupus că e o persoană importantă”, povesteşte extraterestrul. „Ei bine, nu ştiu cu ce era lipit de aparatul ăla, cu superglue, cu ventuze, dar n-am reuşit să-l clintim un centimetru, nici măcar cu raza dată pe extra-turbo.”
Aurel, 42 de ani, victima răpirii eşuate, spune că n-a simţit nimic fizic, dar nici n-au intrat liniile în seara aia, semn clar că era ceva în neregulă. Acesta speră doar ca extratereştrii să nu-i fi răpit bulanul.
„Orice ar face, să nu ne răpească programatorii. De ei e nevoie la TechTalent, pentru joburi în Cluj, Bucureşti sau remote„, a menţionat un trecător, impresionat de povestea alienilor ghinionişti.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.