Fanii cafelei, în lacrimi! Amsterdamul interzice accesul turiştilor în coffee shopuri

Scris de Calin
@
9 ianuarie 2021 10:02
Fanii cafelei, în lacrimi! Amsterdamul interzice accesul turiştilor în coffee shopuri

2021 a început cyum nu se putea mai prost pentru fanii cafelei de pretutindeni. Vestea că primarul din Amsterdam are de gând să interzică accesul turiștilor în coffee shop-uri efectiv i-a dărâmat, mulți dintre ei fiind în lacrimi la propriu.

„Amsterdamul era primul pe listă după ce se termină pandemia asta nenorocită, dar dacă nu o să am voie în coffee shop-uri nu văd de ce m-aș mai duce acolo“, se plânge un turist. „Chiar mi-era dor să merg la Amsterdam să călăresc inorogi și să hrănesc dragoni. Dacă primarul Amsterdamului are impresia că eu vizitam orașul pentru canalul de-acolo se însală amarnic.“

Alți turiști spun că vor vizita în continuare Amsterdamul, însă se vor pregăti mult mai bine pentru astfel de escapade. „O să mă duc cu cafeaua în buzunar, sau poate o cumpăr de pe stradă, că dealerii de cafea cu siguranță nu sunt atât de imbecili încât să nu mi-o vândă doar pentru că-s turist și nu olandez“, spun aceștia.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi