Fără precedent! Primul zbor din România spre Torino fără moldoveni la bord

Scris de Calin
@
11 ianuarie 2023 14:56
Fără precedent! Primul zbor din România spre Torino fără moldoveni la bord

Situație imposibil de explicat la bordul unui avion Tarom care a zburat azi din România spre Torino. Pentru prima dată în istorie, niciun moldovean nu s-a aflat la bordul avionului. Și nu doar printre călători, dar nici măcar printre stewardese.

Primul gând al tuturor a fost că pilotul s-a grăbit și a decolat înainte să se îmbarce călătorii, dar s-a dovedit că zborul nu a avut astfel de probleme, toți călătorii care aveau bilet au urcat la timp în avion.

S-a bănuit apoi că în avion s-ar fi aflat moldoveni care între timp au obținut cetățenia italiană, dar nu, nici explicația asta nu a stat în picioare, toți călătorii aveau buletine sau pașapoarte de România, niciunul nu avea pașaport italienesc.

Astfel, până la o altă explicație, deocamdată cea mai plauzibilă este că în Moldova a avut loc vreun cataclism care a lăsat toată zona depopulată. Pentru că e clar pentru toată lumea că doar un fenomen extrem sau o situație excepțională i-ar putea împiedica pe moldoveni să zboare spre Torino.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi