Focar de COVID în gară la Dej! Răspunsul autorităţilor: „Ce, aia-i gară?”

Scris de Vasile
@
21 iulie 2020 09:45
Focar de COVID în gară la Dej! Răspunsul autorităţilor: „Ce, aia-i gară?”

Panică în rândul locuitorilor din Dej! Un zvon încă neconfirmat indică prezenţa unui posibil focar de COVID în gara din localitate, însă autorităţile neagă vehement că stabilimentul care mărgineşte şinele de tren din Dej ar fi o gară.

„Ce, aia-i gară? Încetaţi să mai colportaţi aceste dezinformări menite să ne divizeze societatea”, a declarat un reprezentant al Primăriei Dej.

Întrebat cum comentează comunicatul municipalităţii, un angajat CFR a precizat însă: „Ce, aia e primărie?”.

Între timp, cetăţenii sunt sfătuiţi să ocolească zona deoarece, indiferent dacă e sau nu o gară şi dacă există sau nu un focar de COVID, avem informaţii certe că mai multe persoane au luat bătaie acolo.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi