Foto exclusiv: Florin Salam doarme între două felii de pâine

Scris de TNR
@
1 iulie 2010 22:00
Foto exclusiv: Florin Salam doarme între două felii de pâine

Pentru că urăsc manelele, paparazzi TNR s-au ferit să-l surprindă pe Florin Salam în timpul vreunui concert, la vreo nuntă fără număr sau orice altă ipostază în care exista riscul poluării fonice cu sunetele scoase de manelist (că altfel nu-i putem zice).

Pentru că urăsc manelele, paparazzi TNR s-au ferit să-l surprindă pe Florin Salam în timpul vreunui concert, la vreo nuntă fără număr sau orice altă ipostază în care exista riscul poluării fonice cu sunetele scoase de manelist (că altfel nu-i putem zice). Aşa că l-au urmărit doar în timp ce dormea. Totul într-o linişte deplină, ca nu cumva să trezească manelistul.

 

Noroc sau nu, contează mai puţin, important e că paparazzi noştri au reuşit în cele din urmă să surprindă o ipostază senzaţională: Florin Salam dormind între două felii de pâine. Cu ocazia asta, avem o veste proastă pentru producătorii de salam (mezelul, nu manelistul): de când am văzut imaginea paparazzilor noştri, am decis ca nici unul dintre noi să nu mai cumpărăm vreodată salam.

 

florin_salam_doarme_intre_doua_felii_de_paine

 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi