Grecia extinde restricțiile! Româncele de peste 40 ani nu mai au voie topless

Scris de TNR
@
13 august 2020 11:06
Grecia extinde restricțiile! Româncele de peste 40 ani nu mai au voie topless

Restricții dure pe majoritatea plajelor din Grecia. Româncele trecute de vârsta de 40 de ani, numite simplu ”trecute”, nu mai au voie începând de azi să facă plajă topless, nici măcar cu distanțare socială, pentru că sunt vizibile de la distanțe destul de mari și provoacă un stres inutil în această perioadă dificilă.

La intrarea în Grecia, femeile de peste 40 de ani sunt obligate să prezinte un sutien adecvat, nu mai vechi de 3 ani, ca să nu se destrame accidental. În cazul în care femeia prezintă simptome de nudism, precum dreaduri sau păr la subraț, grecii își rezervă dreptul de a le interzice intrarea în țară.

Polițiștii greci vor efectua controale pe plaje. Amenzile pornesc de la 50 de euro și cresc în funcție de cât de lăsați sunt sânii celei care a încălcat legea. Femeile îndărătnice, care susțin că n-au bani să poarte sutien vor primi sutiene medicale de unică folosință.

Femeile spun că e o mușamalizare, dar grecii le contrazic: ”Decât să cheltuim mii de euro pe recuperare psihiatrică a celor afectați, mai bine cheltuim câțiva euro pe niște sutiene”.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi