Grecii, tot greci! Pompierii lor și-au luat concediu, c-au venit pompierii români

Scris de Calin
@
9 august 2021 12:59
Grecii, tot greci! Pompierii lor și-au luat concediu, c-au venit pompierii români

Printre grecii care se bucură cel mai mult de sosirea pompierilor români sunt chiar pompierii greci. Aceștia efectiv s-au luminat la față când au văzut mașinile pompierilor noștri, pe care i-au întâmpinat cu urale.

Grecii le-au urat succes pompierilor noștri, ba chiar le-au lăsat și autospecialele lor, și-au plecat în concediu. August e o lună în care, tradițional, grecii nu muncesc deloc – spre deosebire de celelalte 11 luni ale anului, în care muncesc și până la 5 zile pe lună.

Câțiva pompieri greci au făcut schimb de numere de telefon cu pompierii români, iar acum le tot trimit poze cu ei în vacanță pe Whatsapp. Mai deranjant e că unii pompieri greci sună cu apel video, la care e greu de răspuns când ai un furtun imens cu apă în mână și un incendiu în fața ta.

Totuși, pompierii greci au promis că vor reveni la treabă cel târziu pe 1 septembrie, deși se arată optimiști că până atunci focul va fi stins de către pompierii români.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi