I se spune Lordul! În timpul pauzei de la ora 5 un poliţist de la Rutieră opreşte radarul
Unii ţin post, alţii ţin Ramadanul, dar un poliţist de la rutieră e ceva mai special. El ţine Five O’Clock-ul, pauza de la ora 5 a britanicilor. Chiar dacă nu ţine cu Anglia, ci cu Olanda, Lordul e un adevărat gentleman, iar colegii de tură îl înţeleg şi participă şi ei la pauză.
“În general colegul trage un pui de somn, sau mai face şi el un ciubuc, spărgând lemne prin gospodăriile oamenilor de pe unde oprim cu radarul. Uneori mai face bani frumoşi şi cu metoda Accidentul, adică se aruncă pe capota cuiva şi zice: Ce faci, domne, mă omori? Apoi le cere nişte bani, chipurile pentru doctori”, explică Lordul.
Spre fericirea şoferilor, poliţistul Victor T, numit şi Lordul, opreşte radarul la 5 fix şi se delectează cu câteva produse de la Lidl. Unii şoferi pofticioşi chiar s-au prins şi opresc din proprie iniţiativă.
Când a fost săptămâna mediteraneeană, şoferii l-au putut vedea pe Lordul cu o tigaie mare de paella pe capota maşinii de poliţie şi evident, s-au dus şi ei, să-l întrebe ceva despre vinietă, dar până la urmă au cerut şi ei, “de poftă”. Şi ca să arate cât de gentleman e, în timpul săptămânii XXL Lordul a venit cu câteva pachete mari de 5 croissante şi a oprit câţiva şoferi, dar nu ca să-i amendeze, ci să le dea şi lor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.