I se spune Mowgli din Braşov. Are urşi în scara blocului și se duce la şcoală cu liana

@
12 aprilie 2016 11:50
I se spune Mowgli din Braşov. Are urşi în scara blocului și se duce la şcoală cu liana

Îl cheamă Marius O., locuieşte în Braşov şi spre deosebire de colegii lui, care merg la şcoală duşi de părinţi, în siguranţă, Marius e supranumit Mowgli. În loc să se joace pe tabletă, ca alţi copii, el se antrenează zilnic să devină mai rapid cu liana, mijlocul lui de transport prin jungla din Răcădău. Totul din cauza unor urşi care trăiesc în scara blocului. Micul Mowgli spune că într-o zi a văzut la parter chiar şi un urangutan cu un catastif, care i-a zis să plătească întreţinerea şi abia a scăpat de el.

„Îl știm pe Marius, tot timpul întârzie la primele ore că mai întâlnește urși pe drum. Provine dintr-o familie mai modestă, care nu are mașină blindată ca noi toți ceilalți, și se descurcă cum poate. Dar tot e bine, că de când vine la noi la școală nu mai avem probleme cu lupii, elevul nostru vorbește destul de corect gramatical limba lor și le-a spus să fie mai discreți”, spune doamna Eleonora Szilagy, diriginta celui poreclit Mowgli.

Colegii de clasă au vrut să-l liniştească pe Marius, spunându-i că ursul din scara blocului e prietenos şi nu vrea decât să danseze cu el şi că adevărata problemă e un tigru care s-a aciuat într-o ghenă pe traseul spre şcoală. Colegii i-au făcut o surpriză lui Marius și chiar l-au invitat la premiera filmului Cartea Junglei, acestă rămânând impresionat de efectele speciale. „I-am zis mamei să-mi ia și mie o Bagheră, aș putea merge pe ea călare la școală sau când duc gunoiul, e mult mai ușor”, a spus Marius.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi