I se spune Romanian Sniper: un român nimereşte coşul de gunoi din prima
Îl cheamă Horațiu N., este din Oradea și are deja 250 de „confirmed kills” la activ. Cu o mână mai sigură ca a unui chirurg și o privire de vultur campion la vânătoare, acesta reușește de fiecare dată să arunce orice la gunoi din prima, fără să cadă ceva pe lângă.
„Norocul meu a fost că toată viața am fost o putoare și, de fiecare dată când mă trimitea mama cu gunoiul mi-era lene să mă duc până la ghenă. Așa că am început să arunc de la distanță. Cu timpul mi-am exersat mâna atât de bine că nici nu mai trebuia să ies din casă când aruncam gunoiul, nimeream din balcon containerul aflat la două străzi distanță”, povestește orădeanul.
Pe lângă brațul sigur și ținta perfectă, Horațiu are și o răbdare ieșită din comun, rezistând și câte o oră cu un ambalaj în mână, până găsește coșul de gunoi potrivit. La birou a stârnit de nenumărate ori admirația colegilor, nimerind de fiecare dată coșul de gunoi cu hârtia, indiferent dacă acesta era la 2 metri sau la 40 de metri distanță.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.