În Bucureşti a fost văzut primul angajat BGS mai mult lat decât lung
România pare să se fi abonat la Cartea Recordurilor! De data aceasta, vedeta este un angajat al firmei de violenţă gratuită, pază inexistentă şi exces de zel BGS, care, conform unor măsurători riguroase, s-a dovedit a avea o lăţime mai mare decât înălţimea, premieră absolută la nivel mondial.
“În toţi anii mei de validat recorduri, n-am mai văzut aşa ceva”, spune Decebal Taylor, reprezentantul Guinness Book. “Când m-au sunat cei din România, am crezut că este o glumă, chiar i-am întrebat ‘Unde vă credeţi, dom’le, la circ, în anii 1800?’ În cele din urmă, m-au convins să vin, să văd cu ochii mei minunea”, a continuat acesta.
Practic, bărbatul are o lăţime în umeri de 4,21 metri, înălţimea fiind de numai 1,78. “Chiar am verificat să văd dacă nu cumva au lipit mai mulţi angajaţi BGS unul lângă altul, dar era unul singur”, a mai adăugat Decebal Taylor.
Angajatul BGS îşi dezvăluie secretele aspectului fizic. “Poate bănuiţi că mersul la sală e secretul unui asemenea corp, dar vă înşelaţi. Păi, din ăştia 4 metri, 2 i-am făcut bătând jumătate de peluză, la meciul cu Ungaria. Ăsta e cel mai bun sport, îl recomand cu încredere tuturor celor care vor să arate ca mine”, a spus acesta.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.