În cadrul unui proiect şcolar, elevii au construit două stații de metrou în Drumul Taberei

@
28 mai 2014 09:32
În cadrul unui proiect şcolar, elevii au construit două stații de metrou în Drumul Taberei

Dacă primăria se chinuie de câțiva ani să termine măcar o stație de metrou în Drumul Taberei, elevii unui gimnaziu bucureștean au reușit să construiască două stații complet funcționale, în cadrul unui proiect școlar demarat la începutul acestei luni.

”Ne-am inspirat din Soapbox, evenimentul organizat de Red Bull”, recunoaște unul dintre elevi. ”Am construit două tuneluri paralele, ambele în pantă, astfel încât să folosim doar gravitația pentru punerea în mișcare a garniturilor de tren. Dacă primăria nu vrea cele două stații, o să participăm cu proiectul la Soapbox, unde cu siguranță o să ne fie apreciată ingeniozitatea. Mai ales că înscrierile tocmai au început.”

Creativitatea elevilor bucureșteni i-a atras deja atenția primarului Sorin Oprescu. El speră să finalizeze cu ajutorul elevilor câteva din proiectele pe care le tot amână. ”O să vorbesc cu ei să-mi facă o autostradă suspendată care să fie în pantă. Împușc doi iepuri: îmi onorez o promisunea veche de câțiva ani, dar și reduc nivelul noxelor, că în pantă nu mai trebuie să mergi cu motorul pornit”, a spus edilul Capitalei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi