În medie, românii care îşi fac concediul în Secuime cară după ei 2 valize de pâine

Scris de Vasile
@
8 iulie 2020 11:24
În medie, românii care îşi fac concediul în Secuime cară după ei 2 valize de pâine

În pofida pandemiei, e încă sezonul concediilor, iar mii de români aleg destinaţii mai retrase, precum Ţinutul Secuiesc! Ultimele statistici arată că, în medie, o persoană care alege să-şi petreacă vacanţa în Harghita sau Covasna are în maşină două valize cu pâine, doar ca să se asigure în caz că miturile se dovedesc adevărate.

„Nu ştiu să cer pâine în ungureşte. Am încercat, dar îmi intră pe o ureche şi îmi iese pe alta. Aşa că mai bine merg cu pâinea de acasă. Ştiu că probabil e o prostie şi sunt doar nişte legende, dar vorba românului, mai bine cu două valize de pâine în portbagaj decât fără pâine la ciorbă!”, spune Marcel din Bucureşti, care şi-a rezervat un concediu în staţiunea harghiteană Băile Homorod.

„Am un prieten care are un prieten care n-a putut să cumpere pâine la Miercurea Ciuc deşi vorbeşte 8 limbi! Nu vreau să mă trezesc acolo că trebuie să mănânc doar mămăligă sau cartofi. Am copii mici, le trebuie pâine ca să le crească creierul”, susţine Georgiana din Slobozia, balotând saci cu pâine pe bancheta din spate a maşinii.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi