În sfârşit, septembrie! Hoţii care au spart case toată vara intră şi ei în concediu

@
1 septembrie 2019 13:32
În sfârşit, septembrie! Hoţii care au spart case toată vara intră şi ei în concediu

După revelionul ospătarilor, o nouă sărbătoare are loc în septembrie, concediul hoților. Românii care au muncit toată vara la spart case, furate televizoare și calculatoare din ele, electrocasnice și bani se bucură acum de o binemeritată odihnă.

„Cred că am să mă duc la Mamaia anul ăsta, în septebrie, mai ales după 15, e numai bine pe-acolo. Vreau să fiu aproape de casă, nu cred că toți cei ca mine pleacă în concediu și n-aș vrea să mă trezesc cu toate laptopurile și telefoanele de la mine din casă furate de vreun nebun care muncește și în concediu”, explică Liviu Dobre, un hoț român cu 20 de ani activitate în acest domeniu.

Românii care și-au găsit casele sparte în timpul concediului vor putea să facă plângeri la poliție, dacă au timp liber, dar trebuie să știe că polițiștii sunt foarte ocupați în această perioadă să se ascundă pe sub birouri că poate sună cineva la 112 și are nevoie de ajutor. „Nu vrei să fii polițistul care răspunde, că sigur cer răpiții ăia ceva ce nu poți face, gen să-i găsești”, a declarat un polițist sub acoperirea anonimatului.

Citește mai mult despre:
hot

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi