Încă un scandal la Kaufland. Două femei s-au păruit că aveau măști la fel
Ziua și scandalul în magazinele Kaufland. Azi a venit rândul a două femei să facă un scandal monstru, dar măcar dintr-un motiv întemeiat: femeile au descoperit cu stupoare că poartă măști la fel. Femeile au ajuns față față venind dinspre rafturi opuse și a fost nevoie doar de o privire scurtă ca să realizeze amândouă că poartă același model de mască.
Și a durat mai puțin de o secundă de la schimbul de priviri până la declanșarea scandalului. Instinctual, o femeie a desfăcut punga de făină și-a aruncat-o toată peste cealaltă femeie, fix în același timp în care aceasta arunca primul ou spre oponentă. Ulterior, au început să rostogolească borcane ca la popice, fiecare încercând să-și doboare adversara.
Bodyguarzilor de la Kaufland le-a fost pe bună dreptate frică să intervină între cele două femei, așa că au chemat poliția. La fața locului au ajuns patru echipaje de polițiști, dar nici măcar aceștia nu au avut curaj să intervină între cele două femei. Așa că polițiștii au chemat două dube de mascați și abia cu ajutorul acestora cele două femei au putut fi potolite.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.