TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Începe modernizarea Gării de Nord! Ar putea fi prima din lume cu boschetari electronici

Scris de Vasile
@
10 iulie 2019 14:19
Începe modernizarea Gării de Nord! Ar putea fi prima din lume cu boschetari electronici

Ministerul Transporturilor demarează, în sfârşit, procedurile pentru modernizarea Gării de Nord din Capitală! Potrivit unor surse neoficiale, zilele viitoare ar putea fi prezentat prototipul boschetarului electronic care va patrula noua clădire a celei mai importante gări din România.

„Vorbim despre boschetarul electronic BM-199, cel mai avansat model al corporaţiei japoneze Aurolachi. Dacă reuşim să încheiem un acord cu producătorul, Gara de Nord ar putea fi prima din lume care implementează această soluţie wireless-homeless”, spune Teodor Găligan, expert în tehnologie.

„Boschetarul electronic nu are niciun fel de emisii, e complet silenţios în deplasare şi ştie să ceară un leu sau o ţigară electronică în peste 80 de limbi, folosind ultimul API Google Translate. Când se îmbată, cântă piese trending de pe Spotify, iar noaptea intră în sleep pe orice bancă compatibilă”, adaugă specialistul. „O asemenea prezenţă simpatică ar putea face minuni pentru confortul călătorilor.”

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi