TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Încercând să cucerească publicul filmelor, un teatru bucureştean oferă spectatorilor ochelari 2D

Scris de Vasile
@
11 ianuarie 2015 13:52
Încercând să cucerească publicul filmelor, un teatru bucureştean oferă spectatorilor ochelari 2D

Credeaţi că dramaturgia clasică e pe moarte? Conducerea micului teatru de amatori “Sergiu Cantacuzino” din sectorul 3 al Capitalei n-ar fi de acord! Lăcaşul de cultură înregistrează audienţe record de când le oferă spectatorilor ochelari 2D, care fac totul să pară “atât de plat, că zici că-i film”.

“De regulă evitam să merg la teatru pentru că totul era atât de… în relief. Era clar că-s oameni adevăraţi, trăind scenele alea cu toată fiinţa lor la fiecare reprezentaţie. Şi un copil putea să-şi dea seama că actorii ăia sunt acolo în carne şi oase”, povesteşte un fan Shakespeare din cartierul Titan. “De când primim ochelari 2D, venim cu tot dragul la spectacole. Imaginea e atât de neverosimilă că îţi vine să cauţi telecomanda, să umbli la contrast!”

“Dacă Hamlet nu te-ar stropi uneori cu salivă, ai jura că te uiţi la un film prost din anii ‘90 în reluare pe Naţional TV!”, a adăugat un alt pasionat de teatru.

Următorul pas, spun directorii teatrului, e să-i înveţe pe actori câteva trucuri scenice. “Oleacă de kung fu. Ca să se plieze mai bine pe mentalitatea consumatorului, ştiţi. Dacă unii sunt mai în vârstă şi nu pot face figuri de karate, nu-i nici o problemă. Îi înlocuim cu cascadori!”

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi