TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Inedit! Dacă bați scorul la Solitaire al directorului Poștei, devii tu directorul!

Scris de Călin
@
20 decembrie 2021 14:07
Inedit! Dacă bați scorul la Solitaire al directorului Poștei, devii tu directorul!

O cutumă a Poștei Române, care avea până nu demult statut de legendă, a fost confirmată oficial acum câteva zile. Astfel, s-a aflat că oricine bate scorul la Solitaire al directorului Poștei devine automat noul director al Poștei.

Actualul scor este însă unul legendar, mulți considerând că e imposibil de bătut. Zilnic, mii de angajați ai Poștei alocă 4-5 ore din programul lor de muncă ca să încerce să stabilească un nou record la Solitaire, însă nimeni nu s-a apropiat deocamdată de recordul stabilit de actualul șef al Poștei Române.

Pe de altă parte, directorul spune că e normal ca scorul lui să fie atât de greu de atins. El spune c-a alocat Solitaire-ului nu doar câte 4-5 ore din programul de muncă, ci și alte câteva ore pe zi din timpul său liber. „Nu poți face performanță la Solitaire dacă joci doar în timpul orelor de program“, spune directorul Poștei.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi